Am vazut ieri Le Scaphandre et le papillon, filmul care a fost in multe festivaluri in competitie cu 432. Ambele sunt bune dar, ca si gust personal. optez pentru filmul lui Julian Schnabel. Am vazut pana acum toate peliculele (nici nu sunt multe) celui care a lasat pensula pentru aparatul de filmat. De la Basquaiat mi-a devenit drag asa ca am fost foarte curios sa vad cum a iesit ultimul film.
Punctul forte al Scafandrului si fluturelui este partea vizuala. Este filmat experimental dar nu genul de experiment intelectual care te uimeste dar nu iti spune mare lucru. Imaginea este integrata in poveste, este parte din ea. Marea majoritate a cadrelor sunt filmate din unghiul subiectiv al personajului principal. Cum Jean-Dominique Bauby este paralizat si singura forma de a comunica cu ceilalti este prin clipitul singurului ochi sanatos, a rezultat de aici un unghi subiectiv foarte deformat si blurat.Conditia lui Jean-Dominique Bauby este jalnica dar nici o clipa filmul nu ajunge sa fie pateticoid. Ar mai fi multe de zis despre poveste dar nu vreau sa stric placerea filmului.
Dintre actorii pe care m-am bucurat sa ii vad aici sunt Marie-Josée Croze ( mi-a placut mult de ea in Invaziile barbare) si Max von Sydow, foarte batran. Am vrut sa zic ca poate acesta e ultimul lui film dar IMDB ma contrazice.Intre timp am mai facut 2 filme (Rush Hour 3 ???) si in 2008 urmeaza alte trei productii.Etichete: Cronica de film, Film, Jean-Dominique Bauby, Le Scaphandre et le papillon, Max von Sydow, The Diving Bell and the Butterfly